Federația Asociațiilor din România
Prezentarea generală a federatiei
Începând cu 15 august 2024, o nouă voce puternică se alătură peisajului asociativ românesc!
Federația Asociațiilor din România – FAR își deschide porțile, reunind organizații, cu profiluri din cele mai diverse, pentru a le promova și apăra, împreună, interesele lor comune și individuale. Vă invităm alături de noi, pentru ca să construim un mediu asociativ puternic și influent.
Misiunea noastra este de a reprezenta, apăra și promova interesele comune și specifice ale membrilor si parternerilor sai, în relația lor cu organismele publice și private din România. FAR este o platformă de colaborare și dezvoltare.

Comunicat
Obiective și înființare
Zece asociații neguvernamentale din România, au decis să constituie Federația Asociațiilor din România – FAR.
Inițiativa este urmare a unui eveniment organizat, sub formă de curs, de Secretariatul General al Guvernului României, în anul 2023, la Predeal, intitulat „Dezvoltarea capacității administrative a organizațiilor societății civile și a gradului de digitalizare a acestora” din cadrul Programului „Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, finanțat de Uniunea Europeană și al Programului „Next generation EU”.
Înființarea Federației este o aplicație a cunoștințelor și abilităților însușite de participanți la cursul dedicat modului de organizare, exprimare publică și digitalizare a mediului asociativ.
Federația Asociațiilor din România – FAR este platforma ce reunește organizații de tip asociativ, cu misiunea de a reprezenta, apăra și promova interesele lor comune și specifice, în relația lor cu organismele publice și private din România.
Obiectivul FAR este acela de a fi prezenți, în mod activ, în toate împrejurările în care ne putem exprima și/sau contribui la binele membrilor, mediului asociativ, în general, cetățeanului și colectivității.
De ce sa devii membru?
Activitatea Federației Asociațiilor din România
Federația Asociațiilor din România – FAR este platforma ce reunește organizații de tip asociativ, cu misiunea de a reprezenta, apăra și promova interesele lor comune și specifice, în relația lor cu organismele publice și private din România.
Evenimente
Actiuni si evenimente
Federația Asociațiilor din România – FAR este platforma ce reunește organizații de tip asociativ, cu misiunea de a reprezenta, apăra și promova interesele lor comune și specifice, în relația lor cu organismele publice și private din România.
Eveniment articol model trei
"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exerci [...]
Activitate articol model doi
At vero eos et accusamus et iusto odio dignissimos ducimus qui blanditiis praesentium voluptatum deleniti atque corrupti quos dolores et quas molestias excepturi sint oc [...]
Eveniment model unu
The standard Lorem Ipsum passage, used since the 1500s "Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore mag [...]